”Ești ceea ce mănânci” este, probabil, unul dintre cele mai cunoscute și mai adaptate sloganuri motivaționale pe care le știm cu toții. Fie că vorbim despre partea sentimentală și o traducem cu un „Ești ceea ce iubești”, ori că o ducem către o zonă mai filosofică cu „Ești ceea ce citești”, e clar că ne place să ne definim prin lucrurile mici care ne construiesc existența.