0
RSS

Articole

8 Trucuri pentru un Cozonac Perfect
8 Trucuri pentru un Cozonac Perfect

Sărbătorile stau întotdeauna sub semnul bucuriei şi al reuniunilor de familie în jurul meselor încărcate cu bucate tradiţionale româneşti, dintre care face parte negreşit şi Cozonacul.

Deşi se spune că “întotdeauna este mai bună mâncarea în sat”, pentru că fiecare gospodină are secretele sale, câteva trucuri simple pot să spulbere mitul, cel puţin în cazul cozonacului tău. La cât de gustos va ieşi, va umbla repede vorba şi te vei trezi cu mai mulţi invitaţi neaşteptaţi. ;)

Sarbatori fara stress
Sarbatori fara stress

Sărbătorile ne adună mereu împreună în bucurie, în jurul mesei şi a bradului împodobit, dar pentru ca totul să respire aerul festiv presupune ca cineva să se ocupe de fiecare amănunt.

Gospodinele (mai ales) sunt cele care ştiu cel mai bine ce înseamnă munca de culise la pregătirea mesei de Crăciun sau de Revelion, iar pentru ca totul să decurgă fără stres este nevoie de organizarea timpului şi a activităţilor.

Doar punând haosul în ordine, petrecerile de Sărbători cu musafiri – prieteni şi familie - vor fi memorabile în cel mai plăcut sens. Iată ce strategie de “acţiune” am gândit:

  1. Întocmeşte o listă - poate fi salvatoare

În primul rând îţi stabileşti bugetul pe care eşti dispus să-l pui la bătaie, apoi numărul de invitaţi şi un meniu provizoriu, în dreptul căruia vei nota ingredientele de care vei avea nevoie. Este important să ştii câţi copii şi câţi adulţi vor fi, să te orientezi corect la cumpărături şi să găteşti adaptat, fără să risipeşti.

De asemenea, este bine să pui pe listă şi timing-ul (timpul de preparare pentru fiecare fel de mâncare), să ai clară şi ordinea în care te vei apuca de treabă. Unele preparate au nevoie de câteva zile înainte, altele pot fi gata chiar în ziua cu pricina.

Tot în această primă fază, verifici dacă ai toate ustensilele de bucătărie de care vei avea nevoie la gătit, să nu pierzi timp alergând după un anume aparat, oală, tavă, mănuşă pentru cuptor sau altceva esenţial în bucătărie.

  1. O întrebare nu strică

Află care sunt preferinţele şi necesităţile fiecarui invitat la masă, să poţi adapta meniul la care te-ai gândit. Poate că cineva a renunţat între timp să mănânce carne, sau consumă doar peşte, poate că cineva se oferă să aducă ceva anume (un desert), ori este la regim, alergic la ceva, sau îi este contraindicat de medic să consume fix ce ai pregătit mai migălos.

PS: Nu pregăti totuşi porţii exacte, chiar dacă ai lista cu invitaţi încheiată, pentru că te poţi trezi şi cu vizite-surpriză în această perioadă.

  1. Apropo de meniu

Dacă te-ai hotărât să serveşti un meniu tradiţional românesc, este clar că la aperitiv vor defila preparatele reci din carne de porc, alături de brânză, ceapă, măsline, roşii etc., iar ca feluri principale sunt aşteptate sarmalele, fripturile, cârnaţii, salata boeuf, piftia, toba, drobul etc.

În cazul serii de Revelion se spune că nu trebuie să lipsească de pe masă peştele, pentru a ne strecura uşor prin noul an, aşa că îl poţi include în meniu în orice formă de prezentare, pentru că nu ai cum să greşeşti - friptură, saramură, salate etc, cu lămâie alături. Poţi servi, de asemenea, şi fructe de mare sau icre.

Nu uita să incluzi în meniu desertul (cozonaci, brioşe, tort, prăjituri) şi băutura alcoolică şi nealcoolică, adaptată meniului, cu paharele potrivite la îndemână: vin roşu, alb, şampanie, lichior, cocktailuri, ceai, cafea, sucuri, apă plată, apă minerală etc.

Salatele de legume sunt şi ele binevenite pe masă, pentru că reduc şansele unor kilograme să se depună în plus, asigură aportul de vitamine şi contribuie la o digestie uşoară.

  1. Stabileşte sarcinile în bucătărie

Cu puţin ajutor, totul este mai uşor. Stabileşte cine merge la cumpărături, cine se ocupă de un anume fel de mâncare, cine aranjează masa, cine decorează casa, cine se ocupă de muzică şi cine stabileşte playlist-ul. Din nou, lista este cheia pentru ca totul să decurgă uşor şi plăcut.

  1. Hotărăşte tipul de servire

Petrecerea sau mesele de Crăciun şi Revelion pot fi organizate clasic, sau într-o formulă mai relaxată.

De exemplu, invitaţii pot sta aşezaţi la masă, iar numărul şi designul porţiilor le stabileşti tu, sau poţi aranja un bufet suedez cu platouri de pe care fiecare se va servi după bunul plac.

În ambele situaţii trebuie să ai la îndemână vesela şi tacâmurile în număr suficient, spălate, şterse foarte bine şi aranjate în funcţie de tipul de servire pentru care optezi.

Apropo de tacâmuri, nu le alege pe cele mai sofisticate posibile (mai important este să fie de calitate) decât în cazul în care se potrivesc cu aspectul mesei. Poţi alege o faţă de masă simplă, şerveţele decorative cu accente de roşu, verde, argintiu sau alb, dar să ai grijă să nu aglomerezi culorile. Prea multe detalii, ornamente şi culori vor da un aspect încărcat mesei şi vor ocupa o parte din spaţiul necesar platourilor, paharelor, solniţelor şi al tacâmurilor.

Este adevărat că masa de Sărbători – de Crăciun sau de Revelion nu trebuie să fie doar suportul care "susţine" preparatele, ci trebuie să arate festiv, dar întotdeauna varianta simplă, indiferent de situaţie, este cea mai sigură.

Îţi dorim să ai spor la gătit şi inspiraţie la decorat, iar Sărbătorile să-ţi fie cu bucurie şi cu ... musafiri! :)

Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa:

Cum sa decorezi prajituri ca un profesionist
Cum sa decorezi prajituri ca un profesionist

Simplu şi frumos, dar mai ales “acasă” – sfaturi ṣi tehnici care vor face ca tot ce pregăteşti dulce să arate ca la cofetărie. Vino alături de noi să descoperi, pas cu pas, cât de simplă ṣi de distractivă poate fi decorarea prăjiturilor de Crăciun.

România savuroasă din bucătărie
România savuroasă din bucătărie

Este 1 Decembrie şi fiind Ziua noastră Naţională fără dubiu că o sărbătorim şi prin bucate tradiţionale româneşti.

Dar care sunt acestea, cât sunt ele de tradiţionale, în ce măsură ne aparţin şi de când?

În primul rând, despre ceva cu totul românesc, atestat documentar în acte oficiale putem vorbi de relativ puţin timp, din 1862 încoace, de la Mica Unire sub Alexandru Ioan Cuza. Numele de “România” şi de “român” a apărut după unirea politică a Moldovei şi a Ţării Româneşti, deci tot ce a fost înainte de acest fapt istoric a purtat în bucătărie nume aferente regiunilor din care este compusă ţara noastră, nume care se păstrează şi astăzi.

Nu întâmplător denumirile unor feluri de mâncare populare la noi includ regiunea de provenienţă, exprimând particularităţile lor: moldovenească, ardelenească, muntenească, dobrogeană. În susţinerea acestei idei avem, de exemplu, borş moldovenesc, bulz ardelenesc, tocană muntenească sau cacik dobrogean.

Nu se poate spune însă cu precizie când a apărut mâncarea autentic-românească, sau mai bine spus, nu se poate delimita istoric ce ne aparţine 100%, pentru că de-a lungul timpului totul s-a petrecut sub formă de melanj continuu, la nivel cultural, lingvistic şi gastronomic. Acest fenomen este valabil în istoria oricărui popor, mai ales că în trecut migraţiile erau un mod de viaţă.

Totuşi există dovezi că în spaţiul carpato-danubiano-pontic, mâncarea noastră îşi are izvoarele în primul rând la geto-daci, romani, celţi, apoi mai târziu la otomani, sârbi, ruşi, austrieci, germani, francezi, italieni, etc.

Cercetările arheologice arată că, în neolitic, oamenii cultivau pe teritoriul de azi al României, grâu (mai multe specii decât azi), orz, ovăz, secară şi mei, aşa că mămăliga noastră are o istorie relativ scurtă, de aproximativ 350 de ani, la ceva vreme după ce porumbul a fost adus din America şi a înlocuit definitiv meiul pe care îl foloseam la pregătirea mămăligii.

Aşadar, o influenţă importantă şi de bun augur în gastronomia europeană (implicit românească) a avut-o descoperirea Americii de către Cristofor Columb (1492), aducându-se mai întâi în Europa de Vest ingrediente care până atunci nu existau: porumb, fasole, roşii, ardei, cartofi, dovleac, floarea-soarelui, cacao şi alte câteva zeci de soiuri de plante comestibile. Drept urmare, reţetele s-au diversificat şi au început să circule peste tot, nestingherite şi fără vize.

Cu toate că au o tradiţie bine împământenită la noi şi în ciuda aşteptărilor, sarmalele, mămăliga, ciorba şi mititeii nu sunt totuşi invenţii pur româneşti, deşi unele surse internaţionale gastronomice ne menţionează ca fiind inventatorii lor.

Suntem apreciaţi fără dubiu oriunde în lume pentru modul inventiv şi savuros în care combinăm ingredientele, deci implicit pentru gusturile bogate pe care ne place să le dăm tuturor felurilor de mâncare. Practic, fără modestie, tot ce mai există asemănător, nu poate fi comparat cu ce oferim noi. ;)

Spre bucuria noastră, în Larousse şi “Dictionary of Classical and Modern Cookery” următoarele feluri de mâncare sunt considerate autentic româneşti: ardei umpluţi, brânză telemea din oaie (plus vacă sau bivoliţă), ciorbă: de văcuţă, pasăre, peşte, perişoare, potroace, burtă, rădăuţeană, bănăţeană, ardelenească de carne de porc afumată, ardelenească de cartofi cu tarhon, ciulama de pui, ghiveci călugăresc, iahnie de fasole, iahnie de ciuperci, mămăligă, mititei, musaca de vinete, ochiuri româneşti pe mămăligă, papanaşi cu smântână, perişoare cu verdeaţă, pastramă, plachie de crap, plăcintă dobrogeană, plăcintă moldovenească (poale-n brâu), raţă cu castraveţi muraţi, raţă pe varză, salată de icre (crap, ştiucă), salată de vinete, salată de boeuf cu maioneză, saramură de peşte (crap, biban), sarmale în foi de varză (plus în foi de viţă şi în foi de spanac), şerbet de trandafiri, tocană cu mămăligă, tochitură, vinete împănate cu usturoi, cârnaţi (de Pleşcoi, cârnaţi afumaţi), tobă, slănină afumată, bulzul cu brânză de burduf, varză a-la- Cluj, fasole cu afumătură, cozonac, dovleac copt, drob, zacuscă (de ghebe, de vinete), piftie.

Şi lista este mult mai lungă, dacă am răsfoi mai multe surse decât cele menţionate şi dacă ne gândim că fiecare bucătărie are propriile secrete, plus variaţii pe aceleaşi teme.

Ca fapt divers, în susţinerea gusturilor româneşti autentice, se pare că dintre toate legumele, cel mai mult ne place porcul. ;) Cel puţin aşa arată cifrele - jumătate din carnea consumată de români este cea de porc, deşi din punct de vedere istoric, pe teritoriul ţării noastre creşterea caprelor, a oilor şi a vacilor a precedat, se pare, creşterea porcilor.

În ansamblu, ne definesc felurile de mâncare care sunt strâns legate de evenimentele importante din timpul anului (revelionul, de exemplu) şi sunt influenţate de anotimpuri, de regiuni sau de religie. De exemplu, avem mâncare specifică de Crăciun – dintre care amintim preparatele din porc şi cozonacul, de Paşti – când nu lipseşte friptura de miel şi pasca, mucenicii, mâncarea de post sau cea specifică unor situaţii cu implicări religioase: la praznice şi înmormântări - coliva.

Tradiţiile, obiceiurile şi superstiţiile au de asemenea un cuvânt de spus în bucătărie, influenţând nu de puţine ori meniurile. Un exemplu apropiat este noaptea Sfântului Andrei (30 noiembrie), care deşi este o sărbătoare creştină, este un prilej de practică “ocultă”, cu turte sărate frământate pentru aflarea ursitului fetelor de măritat şi cu feluri de mâncare în care usturoiul este ingredientul cheie.

Aşadar, tradiţionalul culinar românesc este o legendă şi o epopee în sine, un tot complex, un tot compus din ce se găteşte frecvent şi cu drag la noi, care a rezistat câteva generaţii - zeci de ani şi pe care l-am primit moştenire.

Mai departe îl vom lăsa mai bogat, reinventat, păstrând însă baza de preparare nemodificată, pentru că “tot ce-i românesc, nu piere”. Mai ales dacă porneşte din inimă şi din bucătărie. ;)

Alte articole care te-ar putea interesa:

Usturoiul - Povesti cu talc
Usturoiul - Povesti cu talc

Unora le place, altora nu, dar bine sigur face!

Aparent banalul si plebeul usturoi are o poveste mult mai lunga decat s-ar crede. Exista in traditia populara romaneasca curiozitati picante, o intreaga mitologie, dar si o intreaga farmacologie a usturoiului.

Filmele horror ne-au obisnuit astazi cu alergia la usturoi a vampirilor de toate categoriile. Credinta ca Usturoiul alunga prezentele malefice este foarte raspandita in Occident, dar nu lipseste nici de pe la noi. Noaptea de 29 spre 30 noiembrie era considerata in mediile traditionale drept „Noaptea strigoilor“: acestia se razboiau intre ei, dar nu le dadeau pace nici oamenilor vii, care-si luau diferite masuri de precautie, printre care si asa-numitul „Pazit al usturoiului“ (un fel de noapte de veghe printre funii de usturoi, cu mancare, bautura si joc, la care luau parte indeosebi flacaii si fetele). Astfel vegheat, usturoiul te ferea peste an de tot raul strigoilor, capata virtuti lecuitoare deosebite, iar oamenii prevazatori il luau cu ei cand plecau la drum lung, consumandu-l cu masura. Funii de usturoi se puneau in „noptile nelegiuite“, pana la cantatul cocosilor, si pe la usi, ferestre, grinzi, porti, iar pe alocuri si prin grajdurile vitelor. In prelungirea acestei nopti, ziua de SantAndrei era socotita si ea primejdioasa: lupii isi puteau „vedea coada“ singura data in an si ieseau in haite dupa prada. Oamenii nu erau doar in pericolul de a fi mancati de vii, ci si in acela de a se preface in varcolaci (de care tot usturoiul te putea feri, dimpreuna cu rugaciunile catre Sf. Andrei, considerat un fel de patron al lupilor).

Dincolo de functia lui propriu-zis magica, s-a spus ca usturoiul este o planta care ar putea inlocui farmacii intregi. In general, homeopatii (medicii naturisti) recomanda usturoiul pentru stimularea circulatiei, scaderea tensiunii, prevenirea cancerului sau a bolilor contagioase (efect in care usturoiul este concurat de ceapa). Dupa unii, ar fi si un bun antidiabetic. Aplicat exterior, in cataplasme, potoleste de minune reumatismul si diferitele nevralgii. Consumat curent, ca atare sau in felurite bucate, intretine o stare de sanatate generala si ar avea chiar rol energizant, singurele cusururi ramanand acela ca poate pricinui arsuri la stomac si ca strica mediul ambiant, cu sau fara voia consumatorului.

Sa nu cumva sa ramai fara usturoi ...

Atunci când vrei să cumperi căpăţâni de usturoi, alege-le pe cele ferme, bombate, fără porţiuni moi, cu “hârtia” lor subţire intactă, fără pete şi fără semne de încolţire.

Soiurile şi culorile în care există usturoiul sunt variate (alb, roz, violet), se găsesc în stare proaspătă cam tot anul, dar şi în alte forme: pudră, ulei, piure sau fulgi.

Usturoi “românesc”– usturoiul cu tulpina moale şi subţire se găseşte cel mai frecvent în piaţă sau în supermarketuri. Culoarea învelişului este albă, gustul variază de la slab la intens şi poate fi păstrat un timp mai îndelungat faţă de alte tipuri de usturoi. Tulpina moale şi subţire îţi permite să împleteşti acest tip de usturoi în funii, iar o căpăţână adună în mod obişnuit 12-16 căţei la un loc.

Rocambole (Usturoi de Egipt) – asemănător cu usturoiul cu tulpina moale şi subţire este un soi de usturoi cu tulpina groasă şi rigidă, în jurul căreia cresc căţei (4-12) aproape identici, cam de aceeaşi dimensiune. Căţeii nu sunt foarte protejaţi de învelişul de “hârtie”care este fragil, aşa că există riscul să se desprindă foarte uşor dacă nu sunt manevraţi cu atenţie. Când este verde, tulpina acestui soi de usturoi se încheie cu flori.

Usturoi Elefant (spaniol, gigantic) – aşa cum îi spune şi numele, acest tip de usturoi are 6-8 căţei care sunt de 2 sau de 3 ori mai mari decât căţeii de usturoi obişnuit. Cu toate că sunt mai mari, căţeii au o culoare gălbuie şi un gust mai puţin intens, putând fi feliaţi şi adăugaţi în salate.

Usturoi verde – usturoiul verde se recoltează când este imatur, are gustul specific, dar fără iuţeala usturoiului matur. Poate fi consumat în salate, la fel ca ceapa verde sau arpagicul, dar poate fi folosit la gătit exact la fel ca usturoiul matur, cu rezultate mai puţin aromate. Este bine să fie consumat la scurt timp după ce este recoltat, pentru că rezistă mai puţin timp depozitat (în frigider 3-4 zile), în comparaţie cu usturoiul matur.

Desi celor de azi le cam pute, el ramane un ingredient extrem de pretuit in bucataria traditionala romaneasca. Ca să nu spunem că, în general, fripturile nu sunt fripturi fără el.

Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa:

Ajută-ţi sufleul să devină perfect!
Ajută-ţi sufleul să devină perfect!

Iubim sufleurile! Au o textură pufoasă şi uşoară, de se topesc în gură, iar în diversitatea tipurilor de reţete sufleul poate juca rolul de desert, de fel principal şi de felul doi. Trebuie să ţinem seama că, pe cât sunt de gustoase, pe atât sunt de pretenţioase, iar precizia este necesară pas cu pas: de la pregătire la copt.

Hai să vedem cum putem să ne ajutăm sufleul să crească aşa cum ne dorim:

  1. VASUL PENTRU SUFLEU – RAMEKINul

Vasul ar trebui să fie de dimensiuni medii, ca timpul de coacere să nu fie prea îndelungat şi pentru a se evita uscarea sufleului. Ceramica HR (High Resistance) a produselor Emile Henry distribuie căldura spre centrul sufleului, fapt care îl face moale şi pufos, fără a crea un înveliş exterior uscat.

  1. PREGĂTIREA VASULUI

Se unge ramekinul cu o bucăţică de unt topit. Asigură-te că vasul este tapetat uniform şi că nu există amprente pe el, deoarece acestea vor împiedica sufleul să crească pe pereţii acestuia. În mod normal, compoziţia ar trebui să poată aluneca în timp ce creşte pe pereţii vasului, luând, în final, forma unui horn. Dacă pe anumite porţiuni nu este suficient unt, sufleul nu va creşte egal şi uniform.

Odată ce ai uns vasul cu unt, toarnă compoziţia pregătită în acesta, umplându-l ¾: aceasta este cantitatea ideală care se va coace perfect şi va arăta excelent atunci când îl vei scoate din cuptor.

  1. PERFECT CRESCUT!

Niciodată să nu prepari compoziţia pentru sufleu cu gândul să o laşi să aştepte până o bagi la cuptor. Odată ce ai adăugat albuşurile de ou (în orice reţetă), sufleul trebuie băgat imediat la cuptorul preîncălzit la 180°C, iar primele minute sunt cruciale: nu deschide cuptorul în primele 15 minute! Toată umiditatea necesară creşterii sufleului se va elibera şi temperatura va scădea brusc: la fel şi sufleul, fără a mai putea să se ridice.

Plasează vasul cu sufleul în jumătatea inferioară a cuptorului: căldura degajată în partea inferioară a cuptorului va “împinge” sufleul şi-l va ajuta să crească, în timp ce căldura din partea superioară îl va ajuta să se coacă şi să se “aşeze”.

Pentru a vedea dacă sufleul este copt, trebuie să te uiţi pe geamul cuptorului. Ar trebui să fie galben auriu, perfect crescut şi cu o crustă frumoasă la suprafaţă.

Orice ai face, să nu înfigi un cuţit în vârful sufleului, pentru că îl va face să “cadă” irecuperabil!

Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa:

Hamburgerul, chifteaua americana cu nume nemtesc
Hamburgerul, chifteaua americana cu nume nemtesc

Istoria hamburgerului incepe inca din secolul XII, de pe vremea imparatului mongol Gingis Khan, care era decis sa cucereasca lumea cu o armata formata din fermieri mongoli, mici de statura, dar hotarati, care mergeau calare pe ponei. Acestia nici nu se gandeau sa plece la lupta inainte de a manca sau daca nu aveau ceva de mancare la ei. Astfel, in lungile expeditii de cucerire s-au obisnuit sa transporte carne tocata sub seaua poneilor, ca sa se mentina frageda si sa fie usor de luat cu o singura mana, cu cealalta continuand sa-si mane poneiul.

Despre cafea
Despre cafea

Ne trezim cu gandul la ea, de abia asteptam sa ii simtim parfumul si aroma, ramane in gandurile noastre mult dupa ce am terminat ultima picatura si revenim hipnotizati pentru inca o ceasca fierbinte. Da, este vorba de fascinanta cafea, aceasta licoare de care nu ne putem desparti, care ne da energie si ne face ziua mai frumoasa.

De-ale Cuţitului
De-ale Cuţitului

În general, suntem interesaţi doar să tăiem cât mai repede ingredientele şi să terminăm treaba, fără să ne gândim la cât de importante sunt tipul şi tehnica de tăiere, cum acestea influenţează definitoriu modul în care sunt gătite ingredientele. Un motiv pentru care este importantă adoptarea unei tehnici de tăiere, în funcţie de ceea ce vrei să pregăteşti, este uniformitatea. Bucăţile mari au nevoie de un timp mai lung de gătire, cele mici de mai puţin, iar dacă sunt împreună, în aceeaşi oală, până se pregătesc cele mari, cele mici se sfărâmă, sau se ultra-gătesc.

Gatitul SOUS VIDE
Gatitul SOUS VIDE

Metoda de gatit “sous-vide” - suna frantuzesc si complicat, dar realitatea nu este deloc asa, ci doar ...frantuzeasca. Pentru ca faza incipienta a acestei metode de gatit a fost descoperita prin experimente de catre doi bucatari francezi, Georges Praulus si Bruno Goussault, in anul 1970.