Pasiune sau necesitate - gatitul este o activitate pe care femeia moderna o transforma lejer intr-o arta, pentru ca isi stapaneste bucataria ca pe propria poseta. Mai ales ca tehnologia a avansat ametitor, astfel incat timpul petrecut la prepararea mancarii sa fie invers proportional cu efortul depus, si cu rezultate excelente la final.
Ne place să mâncăm dar să nu îmbătrânim în bucătărie gătind şi curăţând cu orele. Perfect logic, şi de ce am face treaba asta, dacă există o metodă de gătit care să îmbine utilul cu plăcutul, cu “gustosul”, cu “sănătosul” şi cu “rapidul”, în deplină siguranţă?
Exact, n-are rost atâta vreme cât se poate găti sub presiune cu ajutorul unei oale speciale, nu sub presiunea timpului.
Concret, cu ce “se mănâncă” o oală sub presiune?
Din punct de vedere tehnic, o oală sub presiune este …o oală pentru gătit, prevăzută însă cu un capac special, care o etanşează şi care nu permite eliberarea aburului din aceasta. Lichidul din oala fierbe, iar cum aburul nu are unde să plece, se supără şi pune presiune. Creşterea presiunii este direct corelată cu creşterea temperaturii ṣi reducerea timpului de gatit.
În general, apa care fierbe nu are cum să depăşească 100°C, indiferent cât de puternică este flacăra de sub oală. Conform regulilor fizicii, în cazul oalei sub presiune, temperatura poate ajunge totuşi la 121°C, fapt care reduce automat timpul de gătire. Capacul etanşat împiedică eliberarea vaporilor de apă şi implicit a căldurii, astfel încât fierberea este menţinută la cota maximă atât pe flacără mare, cât şi pe flacără mică.
Ca fapt divers, metodele de gătit “umede” (cum ar fi gătirea la foc mic, fierberea şi gătirea la abur) transferă căldura mai eficient decât metodele de gătit “uscate” (sotarea, coacerea şi prăjirea).
În oala sub presiune mâncarea se găteşte mult mai rapid, cu până la 70%. De exemplu, năutul este gata în 13 minute sub presiune, în loc de o oră şi jumătate, o friptură foarte fragedă este gata în 30 de minute în loc de 1,5-2 ore, cartofii în 10 minute în loc de 45 de minute şi marea majoritate a celorlalte legume au nevoie de 5 minute sau chiar mai puţin, să fie perfect gătite!
Capacul sigilat implică un timp mai scurt de gătire, care presupune automat folosirea de mai puţin combustibil. De asemenea, oala sub presiune are nevoie de mai puţină căldură: se poate folosi flacăra mică la gătitul sub presiune, spre deosebire de flacăra medie sau mare folosită la gătitul tradiţional.
Acest lucru înseamnă că mâncarea gătită în oala sub presiune foloseşte cu 50% mai puţină energie decât în cazul gătirii tradiţionale. Putem spune că economiserea de energie este similară cu cea a trecerii de la becurile tradiţionale la cele economice.
Ideea este să păstrezi vitaminele în mâncare, nu să le laşi să se evapore! Legumele gătite sub presiune pierd foarte puţine vitamine, minerale, gust şi culoare în comparaţie cu situaţia în care le fierbi în mod obişnuit. Chestiile astea bune pentru organism rămân în mâncare pentru că le opreşte din drum capacul sigilat, prin minimizarea evaporării.
Apoi, oala sub presiune are nevoie de mai puţin lichid de gătire şi elimină tot oxigenul în timpul presurizării (deci, ingredientele nu oxidează). Practic, legumele sunt instant gătite – stând mult mai puţin timp în oala sub presiune decât în cazul în care îl petrec fierbând înnăbuşit sau nu. Timpul mai scurt de gătire reduce impactul pe care l-ar avea în mod obişnuit căldura ridicată asupra vitaminelor.
Spre deosebire de gătitul la cuptorul cu microunde, gătitul sub presiune este un proces complet natural. În loc să distrugă mâncarea, gătitul sub presiune valorifică puterea presiunii atmosferice şi o foloseşte “comasat”, direct pe flacără – aceasta este diferenţa pe care o simţi atunci când urci un munte sau când găteşti la nivelul mării versus la 1500 metri altitudine.
Moduri în care o poţi pune la treabă
Oala sub presiune poate fi folosită la gătirea legumelor, cărnii, fructelor, peştelui, cerealelor şi este renumită pentru cât de repede găteşte fasolea!
Aceasta îţi lasă libertatea de exprimare culinară şi te încurajează să găteşti cum simţi şi cum vrei:
Atunci când ai un dubiu legat de folosirea sau nu a oalei sub presiune la gătirea unui anumit fel de mâncare, regula de aur este: orice merge fiert, gătit la abur sau călit, poate fi gătit sub presiune!
<
Alte articole care te-ar putea interesa:
O alimentație sănătoasă depinde, în primul rând, de dieta, de alimentele pe care le consumăm zilnic, dar și de modul în care aceste alimente sunt gătite.
Gătitul cu abur este una dintre cele mai sănătoase alegeri în acest sens. Una dintre cele mai vechi metode de gătit, inventată odată cu apariția focului (când mâncarea era gătită deasupra izvoarelor termale sau a pietrelor încinse la soare), gătitul cu abur este o metodă foarte des folosită în majoritatea bucătăriilor tradiționale.
În lumea orientală, era o metodă foarte răspândită de preparare a alimentelor, nu doar din lipsa cuptoarelor, ci și pentru că produsele obținute erau mai sănătoase și mai gustoase. Tradițional, în China, carnea și legumele se gătesc într-o tigaie adâncă cu fund rotund, în care, pe câteva nivele, se plasează coșuri din bambus sau din stuf umplute cu ingrediente tăiate mărunt. Avantajele acestei metode sunt evidente: produsele își păstrează nu doar culoarea naturala, mirosul, forma și gustul, ci și o cantitate crescută de substanțe nutritive.
Deși este o metodă foarte veche, gătitul cu abur a recucerit consumatorii din epoca modernă mai ales în ultimii ani. Și asta mai ales datorită apariției pe piață a unor aparate de gătit cu abur performante, pe care majoritatea producătorilor le-au scos pe piața în ultimii ani.
Ce este gătitul la aburi
Gătitul la aburi se referă la prepararea mâncării fără adaos de apă (legumele conțin apă în mod natural), pentru ca alimentele să fiarbă în sucul propriu. Practic, se creează curenți de aer cald care antrenează propria umiditate a alimentelor. Acest procedeu de gătire a evoluat foarte mult în ultima vreme, pe de o parte, datorită dorinței oamenilor de a mânca cât mai sănătos și fără grasimi, dar și datorită dezvoltării și apariției pe piață a vaselor special concepute pentru o astfel de metodă de gătire.
Adaosul de apă în exces poate produce pierderea calităților nutritive din hrană. A găti la aburi înseamnă nu doar să preparăm o mâncare fără adaos de apă, ci și fără adaos de ulei sau grăsimi.
Trebuie precizat faptul că metoda de preparare nu poate da rezultate maxime fără un vas de calitate. Dacă materialul vasului pentru gătitul la abur are o calitate îndoielnică, putem contamina mâncarea cu substanțe toxice, eliberate în timpul procesului de gătire. Cele mai indicate vase sunt cele din inox, ceramică, teflon sau sticlă termorezistentă. Fundul unei oale de gătit cu aburi ar trebui să aibă în componență lui un strat de aluminiu sau cupru. Acest strat are rolul de a distribui căldura uniform, pe toată suprafața. În cazul oalelor din inox, trebuie să știți că partea exterioară nu radiază caldura, dar o reține (datorită faptului că are în compoziție fier), așa că vă sfătuim să gătiți la temperaturi mici.
Luați în considerare și faptul că fixarea capacului pe oală este foarte importantă. Carnea și legumele conțin o cantitate mare de apă care trebuie păstrată în interiorul vasului, pentru a se transforma în aburii care ajută la fierberea produselor.
Oalele special concepute pentru gătitul la aburi au o valvă specială pentru aburi, care va «fluiera» când este suficientă presiune în interior. Acest zgomot are rolul de a vă anunța că preparatul este gata.
Procesul de gătire la aburi
În timpul gătitului la abur, alimentele nu intră în contact cu aerul și nu se încălzesc mai mult de 100ºC, păstrându-și compoziția lor originală. Pentru această formă de gătit se potrivesc toate produsele, cu excepția ciupercilor, care trebuie preparate într-o cantitate mare de apă. Legumele și fructele trebuie să fie proaspete, cele stricate sau veștejite dobândind un gust și miros neplăcut în timpul gătirii la aburi.
Timpul necesar pentru gătitul la abur al legumelor este semnificativ mai mic decât în cazul prajirii sau fierberii. Preparatele gătite la abur sunt mai suculente și mai sănătoase pentru organism, deoarece aburul format din apă, chiar și din cea cu clor sau apă dură, nu conține impurități de metale.
În afară de beneficiile pentru sănătate, această formă de pregătire a alimentelor va reduce foarte mult timpul alocat pregătirii unor mese extrem de gustoase, nu veți mai avea grijă arderii ingredientelor, totul se va prepara uniform și nu este necesară amestecarea sau întoarcerea alimentelor.
Tradițional versus modern în gătirea la aburi
Cea mai cunoscută metodă este aceea de a pune alimentele deasupra unui vas cu apă clocotită, acoperindu-le. Este destul de ineficientă însă, pentru că în lipsa unei oale speciale, se pot întâmpla multe accidente.
O altă metodă care necesită mai mult timp este gătitul direct deasupra apei clocotite. Există însă același risc de accidente. În plus, mare parte din abur se pierde. Avantajul este că alimentele, fiind învelite în hârtie specială pentru gătit, fierb în sucul propriu, păstrându-și aroma. Metoda orientală de gătire a orezului cu abur constă în scufundarea acestuia în apă clocotită și acoperirea lui până când apa este absorbită în totalitate.
Spre deosebire de aceste metode tradiționale, gătitul cu abur modern este mult mai ușor, datorită unei game variate de aparate de gătit cu abur comercializate de către KitchenShop. Aparatul de gătit la aburi poartă denumirea oficială de steamer și este un sistem de vase (două, trei sau chiar patru) care permite prepararea legumelor, a orezului, a cărnii etc. Apa, care prin fierbere se transformă în aburi, este situată la baza aparatului iar vasele pentru gătit perforate, fabricate din sticlă termorezistentă, sunt așezate unul peste altul. Steamerul este acoperit cu un capac etanș care împiedică aburul să iasă.
Oricare variantă ați alege, gătitul la aburi este la îndemâna oricui.
Avantajele gătitului la aburi
Gătitul cu abur poate fi folosit pentru prepararea a foarte multe alimente și are o serie de avantaje clare față de alte metode de gătit:
1. Cantitatea de nutrienți, de vitamine și minerale care se păstrează în alimente este semnificativ mai mare decât în cazul altor tehnici de gătit. Spre exemplu, gătitul cu abur reduce vitamina C cu până la 40%, în timp ce alte metode de gătit o reduc cu 70%. Acest lucru se întâmplă mai ales din cauză că alte metode de gătit permit pierderea substanțelor nutritive în apă;
2. Nu trebuie să adăugați grăsimi;
3. Mâncarea nu se arde și nu se usucă, pentru că totul se prepară la 100ºC și datorită umezelii optime produsă de aburi. Una dintre diferențele între fierbere și gătitul la aburi este că mâncarea nu intră în contact direct cu apa, ci doar cu aburii;
4. Alimentele nu se distrug. Diferența între gătitul la aburi și celelalte tipuri de gătit este ca alimentele își păstrează culoarea de bază și chiar consistența inițială;
5. Alimentele sunt extrem de gustoase, își păstrează aroma și sunt mult mai ușor de digerat;
6. Alimentele gătite cu abur sunt indicate în diete, fiind foarte sănătoase pentru diabetici, pentru persoanele în vârstă și pentru orice persoană care suferă de o boală care implică și un regim alimentar;
7. Apa care se scurge din legume este un adevărat concentrat de minerale și vitamine. Merită să-l beți sau să-l folosiți la prepararea sosurilor sau a supelor. Condimentele pot fi adăugate în moduri variate, de la lichide aromate, la ierburi (ardeiul iute, coriandrul, ghimbirul, scorțișoara sau menta) și semințe proaspete sau uscate, uleiuri, lămâie, sucuri de citrice, vin etc.
8. Vasul cu aburi nu trebuie curățat de grasimi iar bucătăria de stropii de grăsime ce apar în urma prajirii în ulei;
9. Puteți găti mai multe feluri de mâncare, în același timp. Trebuie doar să introduceți alimentele ce necesită un timp mai redus de prelucrare în etajul superior. Puteți chiar să dezghețați rapid și fără pierderi carnea, pestele și legumele.
Ce se poate pregăti la aburi
Peștele alb, legumele (altele decât rădăcinoasele) și carnea de pui se gătesc perfect la aburi. Legumele pregătite la aburi trebuie să fie proaspete și de foartă bună calitate. Orezul și unele paste sunt și ele ușor de pregătit la aburi.
Sfat: Carnea de pui și peștele, dar și legumele, trebuie bine condimentate înainte de a fi preparate la abur.
Trucuri pentru a găti la aburi:
- Capacul recipientului trebuie să fie etanș, astfel încât aburul să nu iasă și timpul de gătit să fie optim. Dacă aburul scapă, timpul necesar gătirii se prelungește;
- Nu lăsați alimentele să atingă lichidul ce produce aburii, pentru că astfel mâncarea se va fierbe și efectul aburilor va fi nul;
- Înainte de a începe gătitul la aburi, aranjați alimentele astfel încât să nu se atingă între ele și să permită aburului să circule. Bucățile de carne ar trebui să fie egale ca mărime, pentru că timpul de gătire să fie același;
- Decongelați carnea, pentru că procesul de gătire să fie corect, la fel și timpul necesar;
- Alegeți fructe și legume proaspete, cu stratul exterior intact. Gătitul la aburi face ca fructele și legumele alterate să-și schimbe culoarea, astfel orice imperfecțiune a cojii se accentuează. Mențineți apa mereu la punctul de fierbere, pentru ca procesul să nu sufere întreruperi;
- Dacă pregătiți mai multe feluri de mâncare la aburi în același timp și în același recipient, puneți alimentele zemoase mai jos. Aromele se pot întrepătrunde. Alimentele care sunt în partea de jos se gătesc mai repede, deci mai lăsați mâncarea din partea de sus încă cel puțin cinci minute.
- Dacă alimentele nu sunt gătite suficient de bine, puteți prelungi timpul de gătire, după preferințe.
- Serviți alimentele preparate la abur imediat după gătire.
Produse recomandate:
272lei
Alte articole care te-ar putea interesa:
Se spune că mâncarea se gustă mai întâi cu privirea, motiv pentru care pregătirea cu atenţie a mesei este o parte esenţială a succesului unei cine festive. Dacă modul de servire al preparatelor nu este de tipul bufetului suedez, cu vesela şi tacâmurile spălate, uscate şi aşezate la un loc, atunci ele trebuie aşezate pe masă, respectând nişte reguli simple.
Sărbătorile stau întotdeauna sub semnul bucuriei şi al reuniunilor de familie în jurul meselor încărcate cu bucate tradiţionale româneşti, dintre care face parte negreşit şi Cozonacul.
Deşi se spune că “întotdeauna este mai bună mâncarea în sat”, pentru că fiecare gospodină are secretele sale, câteva trucuri simple pot să spulbere mitul, cel puţin în cazul cozonacului tău. La cât de gustos va ieşi, va umbla repede vorba şi te vei trezi cu mai mulţi invitaţi neaşteptaţi. ;)
Sărbătorile ne adună mereu împreună în bucurie, în jurul mesei şi a bradului împodobit, dar pentru ca totul să respire aerul festiv presupune ca cineva să se ocupe de fiecare amănunt.
Gospodinele (mai ales) sunt cele care ştiu cel mai bine ce înseamnă munca de culise la pregătirea mesei de Crăciun sau de Revelion, iar pentru ca totul să decurgă fără stres este nevoie de organizarea timpului şi a activităţilor.
Doar punând haosul în ordine, petrecerile de Sărbători cu musafiri – prieteni şi familie - vor fi memorabile în cel mai plăcut sens. Iată ce strategie de “acţiune” am gândit:
În primul rând îţi stabileşti bugetul pe care eşti dispus să-l pui la bătaie, apoi numărul de invitaţi şi un meniu provizoriu, în dreptul căruia vei nota ingredientele de care vei avea nevoie. Este important să ştii câţi copii şi câţi adulţi vor fi, să te orientezi corect la cumpărături şi să găteşti adaptat, fără să risipeşti.
De asemenea, este bine să pui pe listă şi timing-ul (timpul de preparare pentru fiecare fel de mâncare), să ai clară şi ordinea în care te vei apuca de treabă. Unele preparate au nevoie de câteva zile înainte, altele pot fi gata chiar în ziua cu pricina.
Tot în această primă fază, verifici dacă ai toate ustensilele de bucătărie de care vei avea nevoie la gătit, să nu pierzi timp alergând după un anume aparat, oală, tavă, mănuşă pentru cuptor sau altceva esenţial în bucătărie.
Află care sunt preferinţele şi necesităţile fiecarui invitat la masă, să poţi adapta meniul la care te-ai gândit. Poate că cineva a renunţat între timp să mănânce carne, sau consumă doar peşte, poate că cineva se oferă să aducă ceva anume (un desert), ori este la regim, alergic la ceva, sau îi este contraindicat de medic să consume fix ce ai pregătit mai migălos.
PS: Nu pregăti totuşi porţii exacte, chiar dacă ai lista cu invitaţi încheiată, pentru că te poţi trezi şi cu vizite-surpriză în această perioadă.
Dacă te-ai hotărât să serveşti un meniu tradiţional românesc, este clar că la aperitiv vor defila preparatele reci din carne de porc, alături de brânză, ceapă, măsline, roşii etc., iar ca feluri principale sunt aşteptate sarmalele, fripturile, cârnaţii, salata boeuf, piftia, toba, drobul etc.
În cazul serii de Revelion se spune că nu trebuie să lipsească de pe masă peştele, pentru a ne strecura uşor prin noul an, aşa că îl poţi include în meniu în orice formă de prezentare, pentru că nu ai cum să greşeşti - friptură, saramură, salate etc, cu lămâie alături. Poţi servi, de asemenea, şi fructe de mare sau icre.
Nu uita să incluzi în meniu desertul (cozonaci, brioşe, tort, prăjituri) şi băutura alcoolică şi nealcoolică, adaptată meniului, cu paharele potrivite la îndemână: vin roşu, alb, şampanie, lichior, cocktailuri, ceai, cafea, sucuri, apă plată, apă minerală etc.
Salatele de legume sunt şi ele binevenite pe masă, pentru că reduc şansele unor kilograme să se depună în plus, asigură aportul de vitamine şi contribuie la o digestie uşoară.
Cu puţin ajutor, totul este mai uşor. Stabileşte cine merge la cumpărături, cine se ocupă de un anume fel de mâncare, cine aranjează masa, cine decorează casa, cine se ocupă de muzică şi cine stabileşte playlist-ul. Din nou, lista este cheia pentru ca totul să decurgă uşor şi plăcut.
Petrecerea sau mesele de Crăciun şi Revelion pot fi organizate clasic, sau într-o formulă mai relaxată.
De exemplu, invitaţii pot sta aşezaţi la masă, iar numărul şi designul porţiilor le stabileşti tu, sau poţi aranja un bufet suedez cu platouri de pe care fiecare se va servi după bunul plac.
În ambele situaţii trebuie să ai la îndemână vesela şi tacâmurile în număr suficient, spălate, şterse foarte bine şi aranjate în funcţie de tipul de servire pentru care optezi.
Apropo de tacâmuri, nu le alege pe cele mai sofisticate posibile (mai important este să fie de calitate) decât în cazul în care se potrivesc cu aspectul mesei. Poţi alege o faţă de masă simplă, şerveţele decorative cu accente de roşu, verde, argintiu sau alb, dar să ai grijă să nu aglomerezi culorile. Prea multe detalii, ornamente şi culori vor da un aspect încărcat mesei şi vor ocupa o parte din spaţiul necesar platourilor, paharelor, solniţelor şi al tacâmurilor.
Este adevărat că masa de Sărbători – de Crăciun sau de Revelion nu trebuie să fie doar suportul care "susţine" preparatele, ci trebuie să arate festiv, dar întotdeauna varianta simplă, indiferent de situaţie, este cea mai sigură.
Îţi dorim să ai spor la gătit şi inspiraţie la decorat, iar Sărbătorile să-ţi fie cu bucurie şi cu ... musafiri! :)
Produse recomandate:
Alte articole care te-ar putea interesa:
Simplu şi frumos, dar mai ales “acasă” – sfaturi ṣi tehnici care vor face ca tot ce pregăteşti dulce să arate ca la cofetărie. Vino alături de noi să descoperi, pas cu pas, cât de simplă ṣi de distractivă poate fi decorarea prăjiturilor de Crăciun.
Este 1 Decembrie şi fiind Ziua noastră Naţională fără dubiu că o sărbătorim şi prin bucate tradiţionale româneşti.
Dar care sunt acestea, cât sunt ele de tradiţionale, în ce măsură ne aparţin şi de când?
În primul rând, despre ceva cu totul românesc, atestat documentar în acte oficiale putem vorbi de relativ puţin timp, din 1862 încoace, de la Mica Unire sub Alexandru Ioan Cuza. Numele de “România” şi de “român” a apărut după unirea politică a Moldovei şi a Ţării Româneşti, deci tot ce a fost înainte de acest fapt istoric a purtat în bucătărie nume aferente regiunilor din care este compusă ţara noastră, nume care se păstrează şi astăzi.
Nu întâmplător denumirile unor feluri de mâncare populare la noi includ regiunea de provenienţă, exprimând particularităţile lor: moldovenească, ardelenească, muntenească, dobrogeană. În susţinerea acestei idei avem, de exemplu, borş moldovenesc, bulz ardelenesc, tocană muntenească sau cacik dobrogean.
Nu se poate spune însă cu precizie când a apărut mâncarea autentic-românească, sau mai bine spus, nu se poate delimita istoric ce ne aparţine 100%, pentru că de-a lungul timpului totul s-a petrecut sub formă de melanj continuu, la nivel cultural, lingvistic şi gastronomic. Acest fenomen este valabil în istoria oricărui popor, mai ales că în trecut migraţiile erau un mod de viaţă.
Totuşi există dovezi că în spaţiul carpato-danubiano-pontic, mâncarea noastră îşi are izvoarele în primul rând la geto-daci, romani, celţi, apoi mai târziu la otomani, sârbi, ruşi, austrieci, germani, francezi, italieni, etc.
Cercetările arheologice arată că, în neolitic, oamenii cultivau pe teritoriul de azi al României, grâu (mai multe specii decât azi), orz, ovăz, secară şi mei, aşa că mămăliga noastră are o istorie relativ scurtă, de aproximativ 350 de ani, la ceva vreme după ce porumbul a fost adus din America şi a înlocuit definitiv meiul pe care îl foloseam la pregătirea mămăligii.
Aşadar, o influenţă importantă şi de bun augur în gastronomia europeană (implicit românească) a avut-o descoperirea Americii de către Cristofor Columb (1492), aducându-se mai întâi în Europa de Vest ingrediente care până atunci nu existau: porumb, fasole, roşii, ardei, cartofi, dovleac, floarea-soarelui, cacao şi alte câteva zeci de soiuri de plante comestibile. Drept urmare, reţetele s-au diversificat şi au început să circule peste tot, nestingherite şi fără vize.
Cu toate că au o tradiţie bine împământenită la noi şi în ciuda aşteptărilor, sarmalele, mămăliga, ciorba şi mititeii nu sunt totuşi invenţii pur româneşti, deşi unele surse internaţionale gastronomice ne menţionează ca fiind inventatorii lor.
Suntem apreciaţi fără dubiu oriunde în lume pentru modul inventiv şi savuros în care combinăm ingredientele, deci implicit pentru gusturile bogate pe care ne place să le dăm tuturor felurilor de mâncare. Practic, fără modestie, tot ce mai există asemănător, nu poate fi comparat cu ce oferim noi. ;)
Spre bucuria noastră, în Larousse şi “Dictionary of Classical and Modern Cookery” următoarele feluri de mâncare sunt considerate autentic româneşti: ardei umpluţi, brânză telemea din oaie (plus vacă sau bivoliţă), ciorbă: de văcuţă, pasăre, peşte, perişoare, potroace, burtă, rădăuţeană, bănăţeană, ardelenească de carne de porc afumată, ardelenească de cartofi cu tarhon, ciulama de pui, ghiveci călugăresc, iahnie de fasole, iahnie de ciuperci, mămăligă, mititei, musaca de vinete, ochiuri româneşti pe mămăligă, papanaşi cu smântână, perişoare cu verdeaţă, pastramă, plachie de crap, plăcintă dobrogeană, plăcintă moldovenească (poale-n brâu), raţă cu castraveţi muraţi, raţă pe varză, salată de icre (crap, ştiucă), salată de vinete, salată de boeuf cu maioneză, saramură de peşte (crap, biban), sarmale în foi de varză (plus în foi de viţă şi în foi de spanac), şerbet de trandafiri, tocană cu mămăligă, tochitură, vinete împănate cu usturoi, cârnaţi (de Pleşcoi, cârnaţi afumaţi), tobă, slănină afumată, bulzul cu brânză de burduf, varză a-la- Cluj, fasole cu afumătură, cozonac, dovleac copt, drob, zacuscă (de ghebe, de vinete), piftie.
Şi lista este mult mai lungă, dacă am răsfoi mai multe surse decât cele menţionate şi dacă ne gândim că fiecare bucătărie are propriile secrete, plus variaţii pe aceleaşi teme.
Ca fapt divers, în susţinerea gusturilor româneşti autentice, se pare că dintre toate legumele, cel mai mult ne place porcul. ;) Cel puţin aşa arată cifrele - jumătate din carnea consumată de români este cea de porc, deşi din punct de vedere istoric, pe teritoriul ţării noastre creşterea caprelor, a oilor şi a vacilor a precedat, se pare, creşterea porcilor.
În ansamblu, ne definesc felurile de mâncare care sunt strâns legate de evenimentele importante din timpul anului (revelionul, de exemplu) şi sunt influenţate de anotimpuri, de regiuni sau de religie. De exemplu, avem mâncare specifică de Crăciun – dintre care amintim preparatele din porc şi cozonacul, de Paşti – când nu lipseşte friptura de miel şi pasca, mucenicii, mâncarea de post sau cea specifică unor situaţii cu implicări religioase: la praznice şi înmormântări - coliva.
Tradiţiile, obiceiurile şi superstiţiile au de asemenea un cuvânt de spus în bucătărie, influenţând nu de puţine ori meniurile. Un exemplu apropiat este noaptea Sfântului Andrei (30 noiembrie), care deşi este o sărbătoare creştină, este un prilej de practică “ocultă”, cu turte sărate frământate pentru aflarea ursitului fetelor de măritat şi cu feluri de mâncare în care usturoiul este ingredientul cheie.
Aşadar, tradiţionalul culinar românesc este o legendă şi o epopee în sine, un tot complex, un tot compus din ce se găteşte frecvent şi cu drag la noi, care a rezistat câteva generaţii - zeci de ani şi pe care l-am primit moştenire.
Mai departe îl vom lăsa mai bogat, reinventat, păstrând însă baza de preparare nemodificată, pentru că “tot ce-i românesc, nu piere”. Mai ales dacă porneşte din inimă şi din bucătărie. ;)
Alte articole care te-ar putea interesa:
Unora le place, altora nu, dar bine sigur face!
Aparent banalul si plebeul usturoi are o poveste mult mai lunga decat s-ar crede. Exista in traditia populara romaneasca curiozitati picante, o intreaga mitologie, dar si o intreaga farmacologie a usturoiului.
Filmele horror ne-au obisnuit astazi cu alergia la usturoi a vampirilor de toate categoriile. Credinta ca Usturoiul alunga prezentele malefice este foarte raspandita in Occident, dar nu lipseste nici de pe la noi. Noaptea de 29 spre 30 noiembrie era considerata in mediile traditionale drept „Noaptea strigoilor“: acestia se razboiau intre ei, dar nu le dadeau pace nici oamenilor vii, care-si luau diferite masuri de precautie, printre care si asa-numitul „Pazit al usturoiului“ (un fel de noapte de veghe printre funii de usturoi, cu mancare, bautura si joc, la care luau parte indeosebi flacaii si fetele). Astfel vegheat, usturoiul te ferea peste an de tot raul strigoilor, capata virtuti lecuitoare deosebite, iar oamenii prevazatori il luau cu ei cand plecau la drum lung, consumandu-l cu masura. Funii de usturoi se puneau in „noptile nelegiuite“, pana la cantatul cocosilor, si pe la usi, ferestre, grinzi, porti, iar pe alocuri si prin grajdurile vitelor. In prelungirea acestei nopti, ziua de SantAndrei era socotita si ea primejdioasa: lupii isi puteau „vedea coada“ singura data in an si ieseau in haite dupa prada. Oamenii nu erau doar in pericolul de a fi mancati de vii, ci si in acela de a se preface in varcolaci (de care tot usturoiul te putea feri, dimpreuna cu rugaciunile catre Sf. Andrei, considerat un fel de patron al lupilor).
Dincolo de functia lui propriu-zis magica, s-a spus ca usturoiul este o planta care ar putea inlocui farmacii intregi. In general, homeopatii (medicii naturisti) recomanda usturoiul pentru stimularea circulatiei, scaderea tensiunii, prevenirea cancerului sau a bolilor contagioase (efect in care usturoiul este concurat de ceapa). Dupa unii, ar fi si un bun antidiabetic. Aplicat exterior, in cataplasme, potoleste de minune reumatismul si diferitele nevralgii. Consumat curent, ca atare sau in felurite bucate, intretine o stare de sanatate generala si ar avea chiar rol energizant, singurele cusururi ramanand acela ca poate pricinui arsuri la stomac si ca strica mediul ambiant, cu sau fara voia consumatorului.
Sa nu cumva sa ramai fara usturoi ...
Atunci când vrei să cumperi căpăţâni de usturoi, alege-le pe cele ferme, bombate, fără porţiuni moi, cu “hârtia” lor subţire intactă, fără pete şi fără semne de încolţire.
Soiurile şi culorile în care există usturoiul sunt variate (alb, roz, violet), se găsesc în stare proaspătă cam tot anul, dar şi în alte forme: pudră, ulei, piure sau fulgi.
Usturoi “românesc”– usturoiul cu tulpina moale şi subţire se găseşte cel mai frecvent în piaţă sau în supermarketuri. Culoarea învelişului este albă, gustul variază de la slab la intens şi poate fi păstrat un timp mai îndelungat faţă de alte tipuri de usturoi. Tulpina moale şi subţire îţi permite să împleteşti acest tip de usturoi în funii, iar o căpăţână adună în mod obişnuit 12-16 căţei la un loc.
Rocambole (Usturoi de Egipt) – asemănător cu usturoiul cu tulpina moale şi subţire este un soi de usturoi cu tulpina groasă şi rigidă, în jurul căreia cresc căţei (4-12) aproape identici, cam de aceeaşi dimensiune. Căţeii nu sunt foarte protejaţi de învelişul de “hârtie”care este fragil, aşa că există riscul să se desprindă foarte uşor dacă nu sunt manevraţi cu atenţie. Când este verde, tulpina acestui soi de usturoi se încheie cu flori.
Usturoi Elefant (spaniol, gigantic) – aşa cum îi spune şi numele, acest tip de usturoi are 6-8 căţei care sunt de 2 sau de 3 ori mai mari decât căţeii de usturoi obişnuit. Cu toate că sunt mai mari, căţeii au o culoare gălbuie şi un gust mai puţin intens, putând fi feliaţi şi adăugaţi în salate.
Usturoi verde – usturoiul verde se recoltează când este imatur, are gustul specific, dar fără iuţeala usturoiului matur. Poate fi consumat în salate, la fel ca ceapa verde sau arpagicul, dar poate fi folosit la gătit exact la fel ca usturoiul matur, cu rezultate mai puţin aromate. Este bine să fie consumat la scurt timp după ce este recoltat, pentru că rezistă mai puţin timp depozitat (în frigider 3-4 zile), în comparaţie cu usturoiul matur.
Desi celor de azi le cam pute, el ramane un ingredient extrem de pretuit in bucataria traditionala romaneasca. Ca să nu spunem că, în general, fripturile nu sunt fripturi fără el.
Produse recomandate:
Alte articole care te-ar putea interesa:
Iubim sufleurile! Au o textură pufoasă şi uşoară, de se topesc în gură, iar în diversitatea tipurilor de reţete sufleul poate juca rolul de desert, de fel principal şi de felul doi. Trebuie să ţinem seama că, pe cât sunt de gustoase, pe atât sunt de pretenţioase, iar precizia este necesară pas cu pas: de la pregătire la copt.
Hai să vedem cum putem să ne ajutăm sufleul să crească aşa cum ne dorim:
Vasul ar trebui să fie de dimensiuni medii, ca timpul de coacere să nu fie prea îndelungat şi pentru a se evita uscarea sufleului. Ceramica HR (High Resistance) a produselor Emile Henry distribuie căldura spre centrul sufleului, fapt care îl face moale şi pufos, fără a crea un înveliş exterior uscat.
Se unge ramekinul cu o bucăţică de unt topit. Asigură-te că vasul este tapetat uniform şi că nu există amprente pe el, deoarece acestea vor împiedica sufleul să crească pe pereţii acestuia. În mod normal, compoziţia ar trebui să poată aluneca în timp ce creşte pe pereţii vasului, luând, în final, forma unui horn. Dacă pe anumite porţiuni nu este suficient unt, sufleul nu va creşte egal şi uniform.
Odată ce ai uns vasul cu unt, toarnă compoziţia pregătită în acesta, umplându-l ¾: aceasta este cantitatea ideală care se va coace perfect şi va arăta excelent atunci când îl vei scoate din cuptor.
Niciodată să nu prepari compoziţia pentru sufleu cu gândul să o laşi să aştepte până o bagi la cuptor. Odată ce ai adăugat albuşurile de ou (în orice reţetă), sufleul trebuie băgat imediat la cuptorul preîncălzit la 180°C, iar primele minute sunt cruciale: nu deschide cuptorul în primele 15 minute! Toată umiditatea necesară creşterii sufleului se va elibera şi temperatura va scădea brusc: la fel şi sufleul, fără a mai putea să se ridice.
Plasează vasul cu sufleul în jumătatea inferioară a cuptorului: căldura degajată în partea inferioară a cuptorului va “împinge” sufleul şi-l va ajuta să crească, în timp ce căldura din partea superioară îl va ajuta să se coacă şi să se “aşeze”.
Pentru a vedea dacă sufleul este copt, trebuie să te uiţi pe geamul cuptorului. Ar trebui să fie galben auriu, perfect crescut şi cu o crustă frumoasă la suprafaţă.
Orice ai face, să nu înfigi un cuţit în vârful sufleului, pentru că îl va face să “cadă” irecuperabil!
Produse recomandate:
Alte articole care te-ar putea interesa:
